Dosarele „bastanilor” au fost musamalizate la Parchet

TITLU ARTICOL:
Dosarele „bastanilor” au fost musamalizate la Parchet

DATA APARITIEI:
5 Iunie 2008

AUTOR: Malin Bot

SURSA:  Adevarul 
Rromii cu multi bani, care isi spun "bastani", preiau vila dupa vila in centrul Timisoarei, terorizând proprietarii pentru a-i convinge sa vânda foarte ieftin. Plângerile penale depuse impotriva acestora primesc insa, intotdeauna, neinceperea urmaririi penale.

I-a filmat si le-a facut site

Bastanii si-au creat un mod de operare simplu. "Cumpara cel mai ieftin apartament din cladire, in care introduc apoi o familie saraca din clan. Aceasta face viata vecinilor un infern pentru a-i determina sa vânda cât mai ieftin. Au fost zeci de sesizari, insa nu s-a putut face nimic pentru ca nu se puteau proba faptele", explica un ofiter superior din Politia Timis.
Vladimir Voiasciuc, proprietarul unei sali de fitness aflate intr-o cladire pe care au pus ochii bastanii, este primul timisorean care a reusit sa adune dovezi pentru a demonstra cum opereaza rromii. Voiasciuc a filmat, fotografiat si inregistrat audio scandalurile provocate de rromi, dupa care a conceput un site pe internet, www.nusuntcarnat.com, unde a postat aceste dovezi. In acelasi timp, timisoreanul a pus la dispozitia politiei probele, fiind deschise vara trecuta mai mute dosare penale, la cererea expresa a prefectului de Timis, Ovidiu Draganescu.

Pistolul si sabia nu sunt amenintari reale

"Dupa un an de la inceperea anchetelor, Parchetul ii scoate basma curata pe tigani. Este revoltator", a declarat Voiasciuc. Acesta a primit pâna acum sapte rezolutii in care Parchetul Judecatoriei Timisoara dispune neinceperea urmaririi penale pentru toate faptele. "A fost amenintat ca daca nu paraseste spatiul ii va trage patru gloante in stomac sau ii va taia capul cu sabia, ii va incendia autoturismul si va distruge imobilul prin incendiere", se arata in ultima rezolutie prin care procurorii il scot basma curata pe bastanul Ioan Gribowski.
"Amenintarile formulate de Ioan Gribowski nu au fost puse in aplicare de acesta, desi avea posibilitatea de a o face (...)", se arata in rezolutia semnata de procurorul Ciprian Dorobantu. "Este o bataie de joc. Nu au audiat niciun martor, dar sustin ca au facut-o. Voi sesiza Consiliul Superior al Magistraturii", a declarat Voiasciuc. Rezolutiile de NUP pot fi desfiintate insa numai in instanta. Voiasciuc spune ca e decis sa dea in judecata Parchetul pentru a cere redeschiderea anchetei.