Razboi psihologic cu miza de un milion de euro

TITLU ARTICOL:
Razboi psihologic cu miza
de un milion de euro


DATA APARITIEI:
12 Februarie 2008

AUTOR: Geanina Jinaru

SURSA:  Banateanul 
Membrii familiei Diaconu fac parte dintre acei timisoreni care au locuit o viata in centrul Timisoarei. Nu credeau ca vor ajunge sa fie terorizati pentru a ceda si a-si vinde apartamentele doar pentru a scapa de clanurile tiganesti din zona. Din partea Primariei, timisorenii au primit doar amenzi; de la Politie, doar ridicari din umeri, iar de la tribunal, cateva sentinte judecatoresti de-a dreptul halucinante.

Multe marci si o promisiune

Ioan Diaconu a cumparat apartamentul de la primul nivel si jumatate din demisolul cladirii din strada Traian Grozavescu nr. 4 in anul 1957. Acum timisoreanul de 78 de ani are un mare necaz: vecinii de etnie roma de la ultimul etaj incearca, prin toate mijloacele, sa-l determine sa se mute. Amenintari cu moartea, copii care striga obscenitati catre toti vizitatorii, plangeri la Politie: sunt doar o parte dintre avatarurile pe care familia Diaconu le indura zilnic. Miza, este convins Ioan Diaconu, este preluarea cladirii de catre unul dintre clanurile tiganesti, asa cum s-a intamplat si cu alte case din zona. "Apartamentul de sus a fost nationalizat. Omul nu s-a mai intors din razboi si etajul a devenit proprietatea statului. Din 1981 a stat in chirie fostul rabin al Timisoarei, Ernest Neumann, care a si cumparat apartamentul in baza legii 112, in 1996. Chiar anul urmator a vrut sa-l dea, cu promisiune de vanzare, dar cumparatorul s-a razgandit. In 1999, rabinul a dat casa pentru 125 de mii de marci si promisiunea ca eu voi pleca de acolo cu siguranta. A murit rabinul, da' pentru ce a facut, plumb sa-i fie pe mormant", tuna si fulgera Ioan Diaconu amintindu-si cum a inceput cosmarul familiei sale.

Afaceri imobiliare cu amenintari

Sunt proprietari a peste 400 de metri patrati din cei 700 cat are terenul de sub casa, plus doua nivele - demisolul fiind cumparat ulterior. In conditii normale, membrii familiei Diaconu s-ar putea considera timisoreni "cu stare". In schimb, timisorenii se considera mai degraba nepoftiti in propria casa. Mai ales ca, oriunde s-ar interesa de ajutor, sunt intrebati cu multa candoare: "Dar de ce nu va mutati? De ce stati intre tigani?". Mutarea este "avantajul" care li s-a propus de la bun inceput de catre noii vecini. "Tiganii au vrut sa ne dea apartamente in alte case, unde nu am fi fost proprietari pe teren si am fi patit, cu siguranta, acelasi lucru. Daca am cerut la schimb macar imobile cu aceeasi valoare, pe bulevardul Mihai Viteazu sau pe Loga, nu le-a convenit, ca tot zona clanurilor este. Am ajuns sa-i zicem orasului Romisoara, nu Timisoara", e convinsa Daciana, fiica lui Ioan Diaconu. Tanara spune ca ultima tentativa de "negocieri" s-a purtat vara trecuta intre sora ei si tiganii care ii amenintasera baietelul. "S-a dus la ei si i-a intrebat: 'Voi, de fapt, ce vreti?'. Plangea si urla, pentru ca nu mai suporta. I-au spus in bataie de joc ca maxim 200 de mii de euro o sa-i dea. 'Voi oricum o sa plecati!', asta ne spun tot timpul", povesteste Daciana Diaconu.

Campanie pe internet

Din luna iulie a anului trecut, familia Diaconu are un aliat in Vladimir Voiasciuc. Barbatul a inchiriat demisolul casei pentru a face aici un club de fitness. Intentia de a-si deschide firma l-a costat insa mai mult decat se astepta. "Din primele zile mi-au oferit 50.000 de euro sa plec de aici. Nu am putut sa accept. Cand m-am mutat de la Baile Neptun, unde tineam sala inainte, aveam 200 de clienti. In scurt timp, abia daca mai veneau 50 de oameni din cauza lor", se plange Vladimir Voiasciuc, fost sportiv de performanta. Sperand ca, astfel, autoritatile vor da curs zecilor de plangeri pentru distrugere si tulburare de posesie, antrenorul a postat chiar pe internet filme in care copiii familiei tiganesti faceau larma si mizerie pentru a-i alunga clientii. Publicitatea i-a lasat insa reci pe toti cei care ar fi putut sa ajute in vreun fel la rezolvarea situatiei: "Politistii imi pus ca sunt legati la maini, nu au ce sa faca. Cat despre primarie, cum m-au lasat tiganii, m-au luat ei in focuri. Desi tocmai depusesem documentatia pentru autorizare, au venit si m-au amendat pe motiv ca nu aveam dreptul sa fac firma. Cum sa nu fie mana in mana?", e convins Vladimir Voiasciuc.

"Casa de tigani"

Faptul ca au ajuns vedete pe internet nu i-a deranjat prea tare nici pe locatarii de la etajul intai. Mai ales ca ei insisi pusesera la un moment dat pe casa o inscriptie care sa-i lamureasca pe cea ce a fi avut dubii cu privire la valoarea imobiliara a cladirii in conditii de "razboi": "Casa de tigani". Daciana Diaconu se teme ca, la cum merg lucrurile pe cai legale, inscriptia ar putea deveni realitate. Din cele cateva zeci de plangeri pe care le-au depus la politie din 2004 pana acum, doar 12 au fost finalizate de Inspectoratul Judetean de Politie, toate abia in cea de-a doua jumatate a anului trecut. "Dosarele au fost inaintate procurorilor, care, in functie de caz vor dispune sau nu inceperea urmaririi penale", a declarat Silvia Stepan, ofiterul de presa al IPJ.

Sentinte de speriat

Despre cum vor evolua lucurile in justitie, atat familia Diaconu, cat si Vladimir Voiasciuc au mari indoieli, justificate de unele sentinte recente ale unor magistrati timisoreni. Aceasta pentru ca familia Gabor, instalata de clanul Carpaci la etajul intai ai imobilului, pare sa beneficieze din plin de clementa judecatoreasca, oricate neajunsuri le-ar provoca vecinilor. Amendati intr-un final de catre politisti pentru tulburarea linistii publice, copiii familiei Gabor au fost scosi nevinovati prin sentinta judecatoreasca. Motivatia judecatorului a fost ca parintii nu raspund pentru faptele copiilor sub 14 ani, care nu au raspundere penala. Numai ca, in grupul de copii, exista si o tanara care implinise deja varsta in cauza. Aceeasi ingaduinta a justitiei a lipsit insa in momentul in care Vladimir Voiaciuc a contestat, la randul sau, o amenda de 10 milioane de lei vechi primita de la primarie. Desi a demonstrat, spune barbatul, ca nu a mutat nici macar o caramida din spatiul inchiriat, judecatorii l-au gasit pasibil de amenda.

Cerere de evacuare

Chiar daca deciziile in cauza nu ar fi reusit sa-i convinga de absurditatea sistemului judecatoresc, cu noile drumuri pe care trebuie sa le bata catre instanta au toate sansele sa o faca. Doina Stanca, proprietarul rom al apartamentului care se invecineaza cu cel al familiei Diaconu l-a chemat in judecata pe Vladimir Voiasciuc pentru evacuare. Antrenorul se teme ca femeia ar putea castiga in conditiile in care a depus la dosar un act semnat chiar de catre viceprimarul Adrian Orza, in care se arata ca activitatea salii de fitness a fost suspendata o data cu amenda. "Nu inteleg cum au putut sa ii dea un asemenea act. Nu numai ca nu am fost suspendat, dar nu am intrerupt nici o zi activitatea. Si sa nu cred ca sunt in legatura!? Totul se face cu buna stiinta a primarului", este convins timisoreanul care a vrut sa-si deschida o afacere pe cont propriu. Intrebati daca au intervenit in vreun fel pentru a stinge conflictul de pe strada Grozavescu, cei de la Primarie sustin insa ca nu aveau nici un motiv sa o faca: "E un conflict intre doua persoane private", a argumentat Flavius Boncea, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara.

Avere relativa

Potrivit specialistilor in afaceri imobiliare, pretul terenului de sub casa in care locuieste familia Diaconu depaseste un milion de euro. Aceasta in conditiile in care un metru patrat de teren in zona este estimat la 1.500 de euro. "Bineinteles ca, pentru fiecare casa in parte, in functie de investitiile care s-au facut si de modul in care a fost intretinuta, pretul poate sa difere", crede Axente Iorga, agent de vanzari la agentia imobiliara Imodivers din Timisoara. Din pacate insa, mai spun expertii imobiliari, calitatea vecinilor poate sa influenteze destul de mult pretul oferit de un client pentru o anumita locuinta. Este motivul pentru care multe dintre locuintele din centrul Timisoarei ajung pe piata cu preturi care sunt mult sub valoarea lor reala. Voiasciuc.